Interviu cu Moriteru Ueshiba, Doshu Aikikai

Aikido Journal: Cand ati inceput sa practicati aikido gandindu-va ca intr-o buna zi veti fi pastratorul traditiei?

Moriteru Ueshiba: Abia cand am devenit student la universitate am inceput sa ma antrenez serios. Trebuia sa merg la cursuri, asa incat nu ma puteam antrena decat cateva ore pe zi, dimineata sau seara, in functie de orar. Cred ca ma antrenam cam doua ore pe zi in medie. In timpul vacantelor de primavara mai faceam o ora pe zi in plus, de exemplu antrenandu-ma o ora dimineata si doua seara, sau invers. Dupa ce mi-am terminat studiile, am continuat in acelasi ritm cam pana pe la treizeci de ani. Pe la 1979 tatal meu s-a imbolnavit, si din acel moment am inceput sa preiau treptat sarcinile lui de instructor.

Aikido Journal: Considerati ca cea mai mare influenta asupra dv. a avut-o tatal dv., Kisshomaru?

Moriteru Ueshiba: Obisnuia sa predea in fiecare dimineata si vinerea seara, iar eu eram mereu prezent la aceste lectii. Am fost si la antrenamente ale altor profesori, dar am trait toata viata sub acelasi acoperis cu tatal meu, asa incat cu siguranta educatia primita de la el m-a influentat cel mai mult.

Aikido Journal: Exista vreun aspect particular pe care tatal dv. l-a accentuat atunci cand va vorbea despre istoria aikido?

Moriteru Ueshiba: Nu prea vorbea mult cu mine despre asemenea lucruri. Majoritatea lucrurilor pe care le stiu de la el, le-am auzit atunci cand am inceput sa ma antrenez mai serios sub indrumarea lui, insotindu-l la seminarii, conferinte sau demonstratii. Niciodata nu mi-a zis acasa ceva de genul, “Uite, Moriteru, asa stau lucrurile…” sau “Moriteru, astea sunt lucrurile pe care as vrea sa le stii…” In orice caz, de cand m-am nascut am trait in aceeasi casa cu tatal meu, fostul Doșu, si bunicul meu, creatorul aikido, asa incat cu siguranta am fost influentat de ei in nenumarate moduri, chiar daca ei nu au vorbit niciodata specific despre asemenea lucruri. M-am nascut si am crescut intr-un mediu complet imersat in aikido, din toate punctele de vedere, tehnice sau nu.

Aikido Journal: Ce fel de educatie si antrenament ati primit in particular de la tatal dv.?

Moriteru Ueshiba: Ma antrenam alaturi de ceilalti, niciodata nu m-a chemat deoparte sa imi dea vreun antrenament special doar mie. Mi-a dat bineinteles anumite indicatii ca instructor pe saltea cu privire la tehnica, spre exemplu sa execut mereu tehnicile curat si cu atentie, sa imi tin bazinul cat mai jos, sau sa execut miscari largi. Dar in ce priveste tehnici precum nikyo sau sankyo, am vazut cu proprii mei ochi si am experimentat pe propria mea piele aceste tehnici de cand ma stiu, si deja le intelegeam, asa ca nu am primit vreo educatie speciala in acest sens. In general indicatiile lui erau legate de aspecte generale precum cele deja mentionate. 

De asemenea, desi tatal meu mi-a fost profesor in aikido, as zice ca atunci cand ajungeam seara acasa relatia noastra era aceeasi ca dintre orice parinte si copilul sau. (rade) 

Aikido Journal: Include acest lucru si clasica perioada de revolta fata de autoritati prin care trec tinerii la un moment sau altul? 

Moriteru Ueshiba: N-as zice, nu m-am revoltat niciodata impotriva tatalui meu in acest fel, dar din cate mi s-a spus i-am cam terorizat in scoala generala. (rade) Obisnuiam sa intru in tot felul de belele, iar mama mea era mereu chemata la scoala pentru a da explicatii despre nazbatiile pe care le faceam. Asa se face ca nevoia mea de a ma revolta a fost canalizata in alta parte, nu impotriva tatalui meu. 

Aikido Journal: Ce rol credeti ca a jucat tatal dv. in istoria aikido? 

Moriteru Ueshiba: Aikido exista in ziua de azi pentru ca cineva l-a creat, dar faptul ca exista in forma actuala se datoreaza in buna parte si eforturilor cumulate ale tatalui meu pornind de la felul in care a inteles el intentiile fondatorului. Cred ca aikido a luat forma actuala, a devenit popular si binevazut in intreaga lume in buna masura datorita acestor eforturi. 

Daca ne intoarcem putin mai departe in timp, putem observa ca fondatorul aikido, bunicul meu, a calatorit destul de mult si a parcurs diferite etape de antrenament in cautarile lui, lucru posibil in buna masura datorita sustinerii strabunicului meu, Yoroku, care l-a lasat sa isi urmeze calea si chiar l-a incurajat in aceasta directie. Si bunica mea l-a ajutat in felul ei, prin rolul sau de sotie. Asa se face ca aikido-ul pe care il avem astazi este rezultatul efortului cumulativ depus de diferite persoane de-a lungul timpului. 

In acelasi timp, au existat si factori favorizanti, cum ar fi faptul ca Hombu Dojo a reusit sa scape nevatamat dupa razboi. I-as mentiona si pe cei care au facut eforturi pentru a obtine recunoasterea legala a Aikido Hombu Dojo ca fundatie non-profit (zaidan hojin) chiar inainte de razboi. A fost recunoscut oficial pentru prima oara in 1940, drept Zaidan Hojin Kobukai, iar ulterior a fost recunoscuta de catre Ministerul Educatiei ca Zaidan Hojin Aikikai (Fundatia Aikikai), in 1947. 

Asa se face ca aikido exista in ziua de azi gratie multor factori care s-au cumulat in acest fel: faptul de a fi creat de catre fondator, eforturile tatalui meu ca Doșu, faptul ca dojo-ul a supravietuit razboiului, recunoasterea aikido ca fundatie non-profit, ca si sustinerea de care fondatorul s-a bucurat din partea familei, a parintilor, sotiei si multor altora. 

Aikido Journal: Am auzit numeroase povesti legate de eforturile disperate ale tatalui dv., Kisshomaru, facute de acesta pentru a salva dojo-ul de focurile care cuprinsesera buna parte din Tokyo in timpul razboiului. 

Moriteru Ueshiba: Da, cred ca doar vreo cinci cladiri au reusit sa supravietuiasca in aceasta zona. Chiar si cladirea de vis-a-vis ardea, asa incat au format o brigada cu galeti intr-un efort disperat de a opri flacarile in a consuma si dojo-ul. 

Aikido Journal: Daca ar fi ars, totul ar fi trebuit inceput de la capat, asadar faptul ca a fost crutat este semnificativ pentru evolutia ulterioara a aikido-ului. 

Moriteru Ueshiba: Da, sunt de aceeasi parere. Imi amintesc ca atunci cand eram mic, nu era prea multa activitate la Hombu Dojo. De fapt, la un moment dat tatal meu a petrecut o bucata de vreme in Iwama. S-a insurat acolo, si pe la 1949 a inceput sa lucreze pentru o compania Osaka Shoji. Nu prea avea de ales. Chiar daca ai un dojo, nu poti trai din asta daca nimeni nu vine la antrenament, si cam asta era situatia dupa razboi. Asa se face ca s-a angajat la aceasta firma si tinea antrenamente doar dimineata si seara. Pe masura ce lucrurile au inceput sa se stabilizeze, a fost incurajat de diferite persoane sa se ocupe full-time de aikido si de fundatie. Cred ca e firesc ca fiul fondatorului sa isi asume un rol de lider in aceste conditii, mai ales pentru a stimula crestearea numarului de membri in lumea intreaga. 

Noi tocmai am celebrat de curand a 37-a Demonstratie Anuala de Aikido [la Nippon Budokan], dar pe vremea aceea demonstratiile se tineau in locuri precum acoperisul magazinului universal Takashimaya. Imi amintesc mergand acolo cu bunica mea si uitandu-ma la ele. De asemenea, cred ca tatal meu a incurajat numerosi studenti la universitate care se antrenau la Hombu sa formeze cluburi de aikido la facultatile lor, asa incat au inceput sa apara dojo-uri de aikido in multe parti ale tarii, pe masura ce acesti studenti se intorceau in orasele lor de bastina.

Aikido Journal: Faptul de a incuraja formarea cluburilor de aikido la universitati pare a fi fost un element important in raspandirea aikido-ului. Dv. v-ati antrenat la vreun club universitar de aikido? 

Moriteru Ueshiba: Nu, eram suficient de ocupat cu antrenamentul la Hombu Dojo, asa incat nu m-a interesat faptul de a ma antrena la un astfel de club. Bineinteles e vorba si de faptul ca eram ocupat distrandu-ma cu tot felul de alte lucruri. (rade) 

Aikido Journal: Am auzit ca ati fost in schimb membru al unui club de caligrafie. 

Moriteru Ueshiba: (rade) Da, am fost… Voiam sa imi imbunatatesc caligrafia, dar trebuie sa recunosc ca nu m-am tinut foarte serios de acest lucru. Eram, ce-i drept, membru al clubului de caligrafie, dar de fapt imi petreceam timpul cel mai adesea cu prietenii, ca orice student la universitate. (rade) 

Aikido Journal: Cand ati inceput sa calatoriti pentru a preda aikido? 

Moriteru Ueshiba: Prima oara a fost in 1975, atunci cand l-am insotit pe Doșu prin Europa, alaturi de Mamoru Suganuma Shihan. Atmosfera de la antrenamente era diferita in functie de profesorul care ne gazduia. In orice caz, eram pentru prima oara in strainatate, si totul era foarte nou pentru mine. Imi amintesc spre exemplu ca hotelul din Roma in care am stat era construit pentru a incorpora niste ruine antice. Imi amintesc si cat de frumoasa era marea la Cannes. Ca sa fiu cinstit, majoritatea impresiilor si amintirilor pe care le am de atunci sunt legate de faptul ca eram pentru prima oara in strainatate, decat de antrenamentul aikido. Am fost in Europa pentru 25 de zile, dar orarul era destul de incarcat. 

Aikido Journal: Am auzit ca vorbiti bine engleza… 

Moriteru Ueshiba: N-as prea zice! Vorbeam mai bine inainte, dar cred ca engleza mea s-a inrautatit! (rade) 

Aikido Journal: Exista persoane care sustin ca tehnicile cu mainile goale (taijutsu) sunt baza aikido, in vreme ce altii sustin ca aikido este o arta completa (sogo budo) care trebuie sa includa si antrenamentul cu arme. Dv. ce parere aveti? 

Moriteru Ueshiba: E cu siguranta adevarat ca fondatorul se antrena adesea cu arme precum sabia sau bastonul si explica faptul ca si acestea sunt aikido; dar antrenamentul meu a fost in majoritate sub tutela tatalui meu, fostul Doșu, asa incat inclin sa merg mai mult pe interpretarea lui, care spune ca tehnicile fara arme sunt baza aikido. 

Asta nu inseamna ca e ceva rau sa te antrenez cu sabia sau bastonul, iar cei care vor sa le practice o pot face fara nici un fel de problema. E absurd sa interzicem astfel de lucruri. E absolut in regula daca anumiti practicanti vor sa incorporeze armele in antrenamentul lor, dar cred ca e totusi o greseala sa le consideri baza aikido. 

Aikido Journal: Ati avut ocazia sa va antrenati cu fondatorul? 

Moriteru Ueshiba: Multa lume m-a intrebat acest lucru. Stiu ca ar da bine imaginii mele ca Doșu sa va spun ca “da, m-am antrenat mult cu fondatorul”, dar pur si simplu nu e cazul. (rade) Am fost in jurul lui de cand eram mic, asa incat l-am observat adesea la antrenamente. Traiam sub acelasi acoperis si l-am vazut adesea la antrenament, am participat si la antrenamentele lui de dimineata, dar nu cred ca a fost ceva special cu privire la antrenamentul meu. Uneori fondatorul preda toata lectia, dar alteori preda tatal meu, iar fondatorul venea doar pentru a da niste explicatii generale cu privire la ce se facea la lectie. Cam asta a fost antrenamentul meu in raport cu el. Uneori la lectia de dimineata ma chema la el sa stam putin de vorba, ca de la bunic la nepot, dar nu mi-a spus niciodata sa trec pe saltea si sa ma antrenez. 

Aikido Journal: Vi s-a parut vreodata ca ar fi infiorator? 

Moriteru Ueshiba: N-as zice. Imi imaginez ca elevii lui au vazut si aceasta latura a lui, dat fiind relatia stricta dintre elev si profesor, dar eu eram nepotul lui si nu cred ca si-a pierdut vreodata rabdarea cu mine. De fapt, daca stau sa ma gandesc, nu cred ca l-am vazut vreodata nervos din cauza mea, chiar si atunci cand eram mic, stateam acolo si il pocneam in cap ca sa ma distrez. Eu nu imi aduc aminte, dar mi s-a spus ca asa faceam! (rade) 

Aikido Journal: Relatia familiei Ueshiba cu religia Omoto are o vechime de aproape optzeci de ani. Ce semnificatie are Omoto pentru familia Ueshiba in prezent? 

Moriteru Ueshiba: Evident ca bunicul meu a fost puternic influentat de secta Omoto in procesul prin care a creat aikido, mai cu seama de Onisaburo Deguchi Sensei. Tatal meu a crescut in acel mediu, dar nu cred ca a fost influentat la fel de mult ca bunicul meu. Respecta si el diferitele rituri ale sectei, dar nu a vizitat templele acesteia la fel de des ca fondatorul, si nici eu nu fac acest lucru. Fondatorul a cerut sa se construiasca un templu Omoto, si cand a murit o bucla din parul sau a fost pusa in racla dupa obiceiul stravechi. De fiecare data cand celebram Taisai (“marele festival,” ceremonie anuala de comemorare a trecerii fondatorului), aducem preotii Omoto de la acest templu pentru a face ritualurile, dar aceasta traditie se bazeaza pe relatia fondatorului cu Omoto, nu a familiei Ueshiba  De fapt, templul familei Ueshiba este inca Kozanji din orasul Tanabe, prefectura Wakayama, si acolo este ingropata si cenusa fondatorului. Morihei Ueshiba a fost influentat puternic de Omoto in procesul prin care a luat nastere aikido, deci aceasta relatie exista la randul ei intr-o anumita masura; dar cred ca relatia cu Kozanji ca templu ancestral al familiei este mai adanca. 

Aikido Journal: In anii ’70 au existat numerosi practicanti aikido care au parasit organizatia din diferite motive, dar care ulterior si-au dorit sa revina in Aikikai si li s-a permis acest lucru. Mi se pare ca acest gen de deschidere cu vederi largi e un lucru pe care fostul Doșu, Kisshomaru, l-a considerat deosebit de insemnat. Ca cineva care i-a fost aproape, ma intreb daca ne puteti spune ceva cu privire la ratiunea din spatele unei asemenea decizii in ce il priveste? 

Moriteru Ueshiba: Fondatorul a spus intotdeauna ca “nu exista excludere (hamon) din aikido.” Exista persoane care au parasit fundatia Aikikai, dar nu pentru ca le-ar fi spus cineva sa plece. Tatal meu a avut o atitudine similara. Daca persoanele care au parasit organizatia vor sa se intoarca, nu exista nici un motiv pentru care acest lucru sa nu se intample. Singura rezerva ar fi aceea ca cei care au parasit organizatia pentru o perioada mai lunga si s-au intors ulterior vor avea invariabil o anumita influenta asupra celor din interior, care au fost alaturi de noi tot timpul. Dar in aikido nu e vorba de eliminarea sau respingerea celuilalt, ci despre solidaritate, armonie si faptul de a aduce oamenii laolalta. Aceste lucruri sunt fundamentele aikido, si acesta este indubitabil modul de gandire care a fundamentat decizia tatalui meu ca Doșu in astfel de situatii. 

Aikido Journal: Aikido se practica in afara Japoniei deja de mai bine de 40 de ani, iar printre acestia din strainatate sunt cativa care au inceput studiul si practica aikido cu un profesor din Japonia, dar care intre timp si-au format grupuri independente. Dar mai sunt si cei care au venit in Japonia din dorinta de a strange legaturile cu fundatia Aikikai. Cum credeti ca ar trebui tratate astfel de situatii? 

Moriteru Ueshiba: Din punctul de vedere traditional japonez de vedere, cel mai corect ar fi sa luam legatura cu persoana care le-a fost instructor initial, dar pentru anumite grupuri acest lucru nu mai este posibil. Aikikai include in prezent si un Departament al Afacerilor Internationale. Persoanele care vor sa dezvolte sau sa reia o astfel de legatura cu Aikikai ar trebui sa trimita o cerere in acest sens, impreuna cu toate informatiile relevante, catre acest departament, dupa care putem evalua situatia si vedea ce se poate face. Fiecare caz e diferit, bineinteles, dar cata vreme respectam procesul de reintegrare cred ca majoritatea acestor grupuri sau grupulete vor putea sa se intoarca in sanul organizatiei mama. 

Aikido Journal: Care este semnificatia Federatiei Internationale de Aikido fundata in 1975? 

Moriteru Ueshiba: Cei care au pus bazele acestei organizatii sunt inca in viata, deci ar trebui probabil sa ii intrebati pe ei, nu pe mine, dar in general vorbind, cred ca cel mai evident scop este acela de a asista dezvoltarea organica a aikido-ului in strainatate. Asta a fost acum 24 de ani, iar lumea aikido este semnificativ mai vasta la ora actuala. Intre timp, usurinta cu care comunicam in prezent, bunaoara internetul, ca si dezvoltarea unor retele de transport mai accesibile, au facut ca fundalul social din ziua de azi sa fie complet diferit de cel de pe atunci. 

Federatia Internationala de Aikido este organizata dupa un model occidental, bazat pe democratie si accentueaza importanta relatiilor bilaterale. Prin contrast, Aikikai este o fundatie non-profit bazata pe sistemul mai traditionalist al liniei familiale, iemoto, cu o puternica structura verticala. 

Aikido Journal: Cum credeti ca aceste doua organzatii, structurate una pe verticala, cealalta pe orizontala, pot coexista si colabora cu succes? 

Moriteru Ueshiba: Diferentele de care vorbim prezinta intr-adevar niste dificultati, dar acestea nu sunt insurmontabile. Cred ca in general lucrurile merg bine intre cele doua organizatii, si nu exista in prezent motive serioase de disputa. 

Aikido Journal: Sunt multi nejaponezi care sustin ideea ca o organizatie democratica e una in care fiecare isi exprima votul cu privire la decizii importante. Dar nu ar fi mai corect sa intelegem Federatia Internationala de Aikido sub umbrela Aikikai, si - asa cum gradatiile dan sunt supervizate nu de FIA, ci de Aikikai -, de fapt sistemul iemoto este cel care serveste drept fundament si are control asupra situatiei generale? 

Moriteru Ueshiba: Bineinteles, Aikikai este fundamentul, dar asta nu inseamna ca luam decizii fara a tine seama si de celalalt punct de vedere. In esenta, Aikikai-ul este un colectiv de oameni care s-au unit initial pornind de la o interpretare comuna a aikido, asa cum a fost creat de Morihei Ueshiba, oameni care au fost membri ai organizatiei dezvoltate sub tutela sa. Acest grup de oameni a fost in timp recunoscut de catre guvernul japonez drept entitate legala, sub numele de Aikikai. 

Activitatile Aikikai includ si activitati in afara tarii, iar FIA reprezinta o entitate cu structura orizontala, cu propriile-i reguli, regulamente si oficialitati. Evident ca deciziile intr-o astfel de organizatie pe orizontala sunt supuse votului majoritatii, de fapt regulamentele specifica expres ca acest lucru este obligatoriu. Asta inseamna ca inevitabil vor exista situatii in care lucrurile vor fi tratate altfel decat ar dori Aikikai. Daca creezi o organizatie si ii impui propriul set de reguli, acest lucru e firesc sa se intample. Cu toate acestea, cum am explicat deja, Aikikai este esentialmente o organizatie formata din oameni care sunt de acord cu privire la arta creata de fondator si care s-au unit din dorinta de a o pastra si respecta ca atare. 

Aikido Journal: Aikido e una din putinele forme actuale de budo care mentine sistemul iemoto. De asemenea este una din putinele in care succesorul oficial continua sa practice arta. Care credeti ca este semnificatia acestui fapt pentru aikido la ora actuala? 

Moriteru Ueshiba: Aikido nu este o arta martiala in care superioritatea este determinata prin competitie, ci mai degraba una care incearca sa atinga un ideal de a creea respect intre oameni. Intrebarea este, cum ne organizam si cum extindem organizatia pentru a putea atinge acest ideal in mod rational? Raspunsul este - iar acest lucru nu a fost decis de mine - ca cel mai firesc lucru este sa pornim de la sistemul iemoto, cu o lunga traditie in Japonia. Ma indoiesc ca sunt prea mult japonezi care isi pun intrebari cu privire la asta, sau care gasesc sistemul ciudat; pentru noi este cel mai firesc lucru din lume. Daca un nejaponez ma intreaba de ce lucrurile stau asa si nu altfel, tot ce pot sa spun este ca acest lucru e parte din mostenirea noastra, ceva care e pur si simplu o parte din noi, ca ADNul. Cred ca e unul din lucrurile pe care nu le poti explica foarte simplu. (rade) 

Aikido Journal: Da, asa cum spuneti, pare ceva firesc si majoritatea japonezilor il accepta ca atare. Ce ne puteti spune despre fiul dv. cel mai varstnic? Cum vede faptul de a va urma eventual in calitate de Doșu? 

Moriteru Ueshiba: S-a nascut si a crescut in acelasi mediu ca si mine, a si aparut de fapt la a 37-ea Demonstratie Anuala de Aikido, care a inclus anul acesta o ceremonie comemorativa legata de trecerea tatalui meu la cele vesnice. E inca in al treilea an de liceu, dar cred ca e mult mai interesat in aikido decat eram eu la varsta lui si pare sa faca o treaba buna la antrenamente. (rade) 

Aikido Journal: Privind inapoi la istoria aikido, pe langa faptul de a fi fost puternic influentata de Omoto-kyo, se pare ca s-a bucurat in egala masura si de sprijinul unor personalitati foarte influente. Pe cand fondatorul locuia in Ayabe, a intrat in contact cu persoane precum Seikyo Asano si amiralul Isamu Takeshita, iar mai tarziu, pe aceasta filiera, cu oameni precum Gombei Yamamoto si alti asemenea lideri politici ai momentului. Multe din aceste conexiuni din perioada antebelica au continuat intr-o anumita masura si dupa razboi, cu persoane precum Kenji Tomita si Kin’ya Fujita, care au devenit directori Aikikai la scurt timp dupa razboi. Fostul prim ministru Toshiki Kaifu ar fi un alt exemplu. Care este parerea dv. cu privire la rolurile pe care le-au jucat asemenea personalitati in dezvoltarea aikido? 

Moriteru Ueshiba: Perioada antebelica si cea postbelica sunt doua ere complet diferite pentru aikido. Mai cu seama inainte de razboi, aikido nu prea era cunoscut la scara larga si doar prin sustinerea unor persoane precum cele enumerate de dv. mai devreme fondatorul a fost capabil sa vina la Tokyo. Faptul ca asemenea persoane l-au sustinut pe Morihei Ueshiba denota faptul ca el intr-adevar avea ceva deosebit de oferit. Dupa cum ati amintit, aceste relatii au continuat si dupa razboi. D-l Kaifu a fost introdus in aikido prin intermediul unei relatii intre tatal meu si d-l Yoshimasa Miyazaki. 

Aikido Journal: A practicat d-l Kaifu vreodata aikido? 

Moriteru Ueshiba: Da, pe vremea cand mai aveam inca vechiul dojo, de lemn. Acum este evident foarte ocupat cu problemele de guvernare, asa ca imi imaginez ca i-ar veni mai greu sa se antreneze. Atat inainte, cat si dupa razboi, Mitsujiro Ishii [un inalt functionar al organizatiei ziarului Asahi News care era activ promovand aiki budo si Daito-ryu aikijujutsu inainte de al Doilea Razboi Mondial] se ocupa de administrarea Aikikai, iar Sunao Sonoda, un fost membru al cabinetului, venea la antrenament zilnic de pe la 1955 pana pe la 1960. Cred ca a fost si primul presedinte al Federatiei de Aikido din intreaga Japonie. Daca te uiti la programele vechi ale demonstratiilor de pe atunci, gasesti nume precum Ishii Sensei sau Sonoda Sensei. Nepotul lui Ishii s-a antrenat la randul lui mult timp aici. 

Faptul ca aikido s-a bucurat de asemenea sustinere s-a datorat bineinteles personalitatii extraordinare a lui Morihei Ueshiba si artei pe care a creat-o, aikido. Aceste relatii au dus la multe lucruri pozitive, care s-au repercutat, cred, pozitiv si asupra societatii. As mai preciza si faptul ca eforturile ulterioare ale tatalui meu de a intelege si disemina intentia aikido au ajutat in a continua lucrurile, pentru a ajunge ca arta sa fie practicat de atatea persoane in ziua de azi. 

Aikido Journal: Shigenobu Okumura Șihan a afirmat candva, intr-un interviu cu Aikido Journal, ca cele trei contributii majore ale lui Kisshomaru la aikido au fost sistematizarea, transmiterea si teoretizarea. 

Moriteru Ueshiba: Inclin sa fiu de acord. Aikido exista in ziua de azi nu doar pentru ca o anumita persoana i-a dat nastere, ci si datorita eforturilor indelungate ale altor persoane ale celor care au ajutat la dezvoltarea aikido. De aceea tatalui meu i-a fost acordata o distinctie speciala de catre guvernul japonez, pentru contributia sa ca Doșu in acest sens. 

Aikido Journal: Ce aspiratii aveti in calitate de al treilea Doșu al traditiei aikido? Ce visuri sperati sa realizati cu privire la viitorul aikido? 

Moriteru Ueshiba: Ah, aceasta intrebare mi se pune mereu! (rade) Aikido a fost creat de un om, dezvoltat si raspandit de un altul; cu ce as putea contribui eu in aceste conditii? Raspunsul meu ar fi ca ceea ce voi face eu nu va fi la aceeasi scara. Cred ca rolul meu are mai degraba de a face cu crearea si pastrarea caii pe care cei care au contribuit la realizarea ei, cat si cei care abia incep sa paseasca pe ea, sa poata merge impreuna, o cale care sa le permita sa practice laolalta cu un spirit de prietenie si solidaritate. 

Cand eram mic, aikido era cvasinecunoscut, dar acest lucru s-a schimbat, iar in prezent sunt mult mai multe persoane care macar au auzit de aikido. De vreme ce s-a ajuns pana aici, sarcina de acum inainte ar fi aceea de a continua sa practicam aikido, si de a-l transmite mai departe intr-o maniera clara si rationala, care reflecta cu acuratete esenta a ceea ce este. Asa incat, mai degraba decat a spune ca am de gand cutare sau cutare lucru cu privire la aikido, sau ca aikido trebuie sa fie intr-un fel sau altul, cred ca e mai important sa ajut pur si simplu la mentinerea unui climat favorabil in care putem continua sa facem ceea ce facem deja foarte bine. 

Aikido Journal: S-a schimbat stilul dv. de viata de cand ati devenit Doșu? 

Moriteru Ueshiba: Nu prea mult. Inainte ca tatal meu sa se imbolnaveasca, obisnuiam sa impartim sarcinile instructorilor de aikido in cele din tara si cele de peste hotare, dar in ultimii doi ani de viata nu prea s-a putut deplasa, asa ca am inceput sa merg eu in locul lui peste hotare. In acest sens, nu s-au schimbat foarte multe, pentru ca incepusem treptat sa preiau din sarcini. Cu toate acestea, desi ceea ce fac nu s-a schimbat prea mult, simtul responsabilitatii legat de functia mea actuala are cu siguranta o pondere mai mare, deci senzatia e diferita in acest sens. 

Aikido Journal: Imi imaginez. Dar date fiind personalitatea si temperamentul dv., ma indoiesc ca veti fi genul de lider care sta cocotat undeva sus pe un tron, ci mai degraba genul de persoana deschisa, prietenoasa, cu care se poate sta de vorba. 

Moriteru Ueshiba: (rade) Da, sper sa fie asa! Fata tatalui meu la 48 de ani era cu siguranta mai sobra decat a mea acum la aceeasi varsta. Bineinteles ca si el era mult mai accesibil decat lasa sa se intrevada expresia lui, as zice datorita faptului ca a fost crescut intr-o perioada diferita, mult mai grea. 

Aikido Journal: Desigur, contextul razboiului are de a face cu acest lucru. Se pare ca exista asemenea diferente intre cei care au trecut prin experienta razboiului si cei care nu au avut parte de ea. 

Moriteru Ueshiba: Cu siguranta, persoanele acelei generatii tind sa emane un aer de austeritate. Ei bine, nu stiu daca am reusit sa va dau raspunsurile pe care le-ati asteptat de la mine. Exista probabil persoane care si-ar dori sa auda ceva de genul, “Da, ca nepot al lui O-Sensei m-am antrenat serios inca de mic!”, dar din pacate astfel de afirmatii nu ar scapa neamendate. (rade)

Aikido Journal: Dimpotriva, apreciem franchetea dv., si sunt sigur ca si cititorii nostri din comunitatea aikido o vor face. Va multumim pentru timpul dv. si gandurile pe care ni le-ati impartasit!  

Interviu realizat in 1999 de Stanley Pranin

Tradus in engleza de Derek Steel 

Transpunere in romana de Daniel Forga