Dojo MeiYo Craiova va ureaza Sarbatori Fericite !

Wednesday, May 1, 2013

AIKIDO CRAIOVA DOJO MEIYO


PRACTICANTUL PE CALEA ARMONIEI



            Oamenii sunt intr-o continua căutare si perfecţionare in scopul final de a evolua. Tot timpul vor fi oameni grupaţi după un anumit standard in care se regăsesc si pe care vor sa-l ridice cat mai mult spre împlinirea lor.
Cărările spre vârful unui munte sunt multe, unele drepte, altele ocolite, unele mai facile, altele mai grele, finalitatea fiind aceeaşi.
Una din cărările pe care se poate merge este si Calea Armoniei: AI KI DO.

AIKI – Prima parte este formata din 2 caractere chinezeşti AI= a amesteca, a armoniza iubirea, viata si KI= spirit, energie, adevăr.
Fondatorul Morihei Ueshiba a definit AIKI ca fiind principiul universal care uneşte toate lucrurile; este procesul optim de asociere si armonizare care acţionează la toate nivelele, este forţa vitala. AIKI este curgerea naturii= o sincronizare perfecta
DO – este cărarea, drumul pe care se merge, calea universala

AI – KI – DO – CALEA ARMONIEI – echilibrata, stabila si vibranta
Armonie si integrare intre corp si spirit, intre omenire si natura, cand este practicat corect si in mediu propice este o sursa inepuizabila de energie si iubire.

Practicantul paseste pe cărarea AIKI din diverse convingeri: unii ajung din dorinţa de a se apăra, de a-si învinge frica lăuntrica, alţii vor doar sa experimenteze, unii caută ani de zile o cale, dar nimeni nu ajunge intamplator pe calea armoniei.

AIKIDO – este o arta martiala neobisnuita, cu principii izvorand din artele martiale si filozofie. AIKIDO se experimenteaza cu corpul si mintea si trebuie sa le inveti prin transmisiune directa, descrierile fiind inadecvate.
Odata intrat pe calea AIKI, practicantul invata constant principiile AIKIDO-ului, prin practica isi slefuieste caracterul, evolueaza pas cu pas, descopera simbioza dintre echilibru, vibratie, depaseste bariere, si ori de cate ori este doborat in timpul antrenamentelor, el se ridica iar si iar.

AIKIDO este o arta martiala care are ca scop sanatatea trupului si linistea sufletului, o arta care evita conflictul cu ceilalti.
Practicantul evolueaza constant, isi dezvolta abilitatile fizice si cele spirituale, iar treptele pe care urca sunt examenele.
Antrenamentele de aikido se tin dupa metodele si regulile traditionale in DOJO, adevarate case ale aikido-ului, locul unde se cauta calea.
Dojo-ul funcţionează după anumite reguli exigente, care urmează calea tradiţională a comportamentului adecvat. Spiritul ei provine chiar de la Fondatorul Aikido-ului. Dojo-ul este acel loc unde moştenim învăţăturile lui O-Sensei. Datoria fiecărui aikidoka este să respecte şi să urmeze sincer aceste învăţături.
De la o etapa la alta, practicantul, invata arta de a cadea- UKEMI – care, cel putin la inceput, este un aspect dificil sau de nedorit. Odata cu insusirea caderilor, te simti stapan pe situatie chiar si cand esti aruncat. 
Chiar daca in rolul lui UKE esti aruncat, inveti si perfectionezi tehnicile de cadere, dar oferi si un atac din ce in ce mai bun si corect pentru ca NAGE sa poata exersa procedeele.
Odata ce NAGE s-a contopit cu atacul, incepe sa-l redirectioneze folosind principiile AIKIDO-ului, controleaza situatia pana la neutralizarea atacului, acesta fiind finalul unui procedeu.
Procedeul de AIKIDO este o folosire a principiilor AIKIDO aplicate unei situatii specifice. Procedeul de AIKIDO nu are ca scop ranirea atacatorului ci neutralizarea acestuia. In timp, practicantul gaseste distanta corecta, se contopeste cu atacul si isi pastreaza echilibrul si invata sa respire, sa nu-si foloseasca muschii, inclestarea sau efortul si paradoxal, daca ceva nu merge in AIKIDO, trebuie sa te straduiesti mai putin, antrenamentul de AIKIDO este un studiu personal, nu o competitie.
            Fondatorul AIKIDO, Morihei Ueshiba, remarca: „Singurul mod in care pot sa explic cu adevarat AIKIDO-ul este sa desenez un triunghi, un cerc si un patrat”; triunghiul reprezinta generarea de energie si initiativa, cercul simbolizeaza unificarea si perfectiunea, patratul este forma si soliditate, baza controlului.
Formele fizice ale tehnicilor de AIKIDO se regasesc in multe alte arte martiale  din diferite parti ale lumii, dar, spre deosebire de acestea, nu sunt forme fixe, inchistate in reguli standardizate. Frumusetea AIKIDO-ului este ca o tehnica de aikido poate sa aiba foarte multe forme, iar secretul este sa vezi si sa intelegi diferenta dintre ele. Chiar daca aparent, la inceput, este vorba doar de cateva tehnici de fixare si de aruncare, deplasari si procedee, odata cu exersarea si intelegerea lor, in functie de felul atacului, distanta, modul de preluare al atacului, forma de intrare, acestea devin o multitudine de procedee minunate de aikido. Deci, lucrurile nu sunt asa de simple precum par.
In afara studiului procedeelor de mana libera se adauga si studiul cu armele. Fondatorul a dezvoltat multe procedee de mâna goală, de la sabie tradiţională şi suliţa, dar practica acestor mişcări nu este doar pentru scopul de a da o perspectiva asupra originii tehnicii şi mişcării, ci în primul rând serveşte pentru a consolida conceptele de la distanţă, mişcarea picioarelor, prezenţa şi conectarea cu partenerul de antrenament. Tehnicile cu arme nu sunt identice cu cele fara arme deoarece procedeele care folosesc un Tanto, Jo sau Boken vor suferi modificari fata de mana libera, procedeul respectand principiul si mai putin detaliile.
In fiecare exercitiu de aikido partenerii sunt pe rand atacatori si atacat, cel care pierde si cel care castiga, cel care arunca si cel care este aruncat. In acest fel, un practicant invata foarte mult prin experimentarea ambelor parti.
            Practica aikido este si izvorul energiei universale KI, pastrand individul sanatos si plin de viata. Morihei isi instruia elevii sa invete sa concentreze ki-ul si recomanda lasarea puterii ki sa se dezvolte natural doar in contextul antrenamentului de aikido: „Puterea sta acolo unde ki-ul este concentrat si stabil; confuzia si rautatea domnesc unde ki-ul sta pe loc.”.
In afara castigului fizic si spiritual, aikido iti ofera sansa de a impartasii si de a explica altor practicanti viziunea ta asupra tehnicilor de aikido, de a indruma si modela noii calatori spre calea armoniei.
AIKIDO este sansa de a practica o arta martiala la varste inaintate, dar si sansa de a ajunge la o varsta inaintata.
Fondatorul aikido-ului spunea : „Arta Pacii incepe cu tine. Munceste cu tine si lasa Arta Pacii sa se manifeste in toate activitatile tale. Fiecare are un spirit care poate fi slefuit, un corp care poate fi antrenat si o cale pe care sa o urmeze.
Esti in viata pentru a cunoaste si a manifesta ceea ce este sacru in tine. Adu pacea in propria viata si aplica Arta Pacii in tot ce te inconjoara”.

Dupa ce am parcurs doar cativa pasi pe calea armoniei, am inteles ca AIKIDO este un mod de viata, odata intrat pe acest drum apare o dorinta continua de cunoastere si evolutie, iar, pentru mine personal, am invatat ca ori de cate ori sunt doborat la pamant, o sa ma ridic iar si iar si voi continua sa merg pe drumul meu.



                                                                    Dumitru Laurentiu Constantin
            

No comments: