Interviu cu Shigenobu Okumura

Interviu cu Shigenobu Okumura, Aikido Shihan

V-as intreba mai intai despre motivele pentru care ati inceput practica Aikido.

Prima oara cand am inceput sa practic la modul oficial a fost in anul Showa 15 (1940), atunci cand am fost admis la universitate.

Despre ce universitate vorbim?

Manshu Kenkoku Daigaku (*”Universitatea Fundatiei Nationale din Manciuria” / 満州建国大学, cunoscuta sub numele de “Kendai”).

In Manciuria!?!

Exact (rade). M-am nascut in Otaru (小樽), Hokkaido, dar pe cand aveam trei ani ne-am mutat la Dalian (大連) datorita serviciului tatalui meu, si am trait acolo, pe continent. In anul Showa 18 (1943) am absolvit provizoriu datorita mobilizarii studentilor, iar apoi dupa razboi am petrecut trei ani si opt luni deportat in Siberia, inainte de a ma intoarce in Japonia.

Pare ceva scos din manualele de istorie, nici nu imi pot imagina cum a fost… pare socant.

Da, ma gandesc ca pare socant. Cred ca e dificil sa ne facem azi o imagine despre acele vremuri. Manciuria era un loc ciudat, cu japonezi si manciurieni, plus fosta nobilime care s-a refugiat aici dupa revolutia din Rusia. Kenkoku Daigaku, unde am invatat eu Aikido, avea si studenti rusi, iar acolo am practicat impreuna. Dar prima oara am vazut Aikido inainte de a intra la Universitate.

Cand anume?

Pe cand eram elev in scoala primara, mama mea era director al Asociatiei Femeilor, iar pe atunci politia tinea un curs de autoaparare pentru femei – adica Aikido. Pe vremea aceea Hoken Inoue Sensei preda (*井上方軒 numele pe care il folosea pe atunci nepotul lui Morihei Ueshiba, care mai tarziu a luat numele de Noriaki Inoue / 井上鑑昭). Cu toate astea, pe atunci aveam impresia ca practicantii nu fac decat sa se prosteasca in zagi (*座技 / “suwari-waza”), si pentru mintea mea de copil nu parea prea interesant. Din acest motiv am practicat doar Sumo si Kendo. Daca castigai in una din aceste discipline, primeai un premiu. (rade)

De ce ati inceput practica Aikido la universitate?

Pentru ca aveam senzatia ca AIkido poate raspunde la orice fel de atac. Spre exemplu, instructorii de Judo erau puternici in confruntarile directe, cu mainile goale, dar daca ii atacai cu o sabie, nu se mai descurcau, si invers - instructorii de Kendo nu se descurcau cu mainile goale. Oricum, in Aikido atunci cand tii o sabie in mana, devine Kenjutsu, daca tii o baioneta, este Jukenjutsu, daca esti neinarmat, devine Taijutsu. Din acest motiv am considerat ca este cea mai buna alegere. 

Cu cine v-ati antrenat la universitate?

Cu Morihei Ueshiba Sensei, O-Sensei.

Fondatorul AIkido preda direct acolo?

Da, pentru ca O-Sensei era consilier pe langa Kendai. La vremea aceea, Kendai recruta cele mai mari nume din Budo – in Kendo ii aveam pe Yasohachi Shimatani (島谷八十八) sau Jiro Asako (浅子次郎), in Judo erau Seizaburo Fukushima (福島清三郎) sau Katsu Manda (万田勝), au fost vremuri fericite din acest punct de vedere.

Ce impresie v-a lasat Fondatorul Aikido prima oara cand l-ati vazut in actiune?

Prima oara l-am vazut atunci cand am intrat la universitate, anul Showa 15 (1940). Dar m-a marcat mai profund demonstratia de la Shinbuden (神武殿), care celebra a zecea aniversare de la fondarea Manchukuo.

Am auzit ca “ultimul imparat”, Puyi (溥儀), a fost prezent la aceasta demonstratie, si a fost profund impresionat. 

Kendai ca universitate era direct afiliata la Casa Imperiala, nu era administrata de Ministerul Educatiei. Era controlata direct de Consiliul de Stat, asa incat imparatul Puyi era adesea prezent. La demonstratia de atunci, Hideo Ohba (大庭英雄) a fost uke, dar era foarte incordat datorita emotiilor. De aceea, atunci cand Fondatorul i-a spus, "Ataca cu adevarat!”, l-a atacat cu toata forta, si a fost aruncat cat colo. Cand l-am intrebat pe Fondator mai tarziu despre acest incident, mi-a lasat impresia ca si el a fost la fel de surprins! (rade) Am auzit ca dupa demonstratie, O-Sensei era cat pe ce sa explodeze de furie, cand instructorul de Naginata Hideo Sonobe (*園部秀雄, instructor faimos al scolii Jikishinkage-ryu) i-a spus “Demonstratia de azi e cea mai buna pe care am vazut-o vreodata!” si O-Sensei s-a calmat repede. (rasete)

Practica Aikido la universitate era o activitate extracuriculara?

Facea parte din programa obligatorie. Aveai un numar de ore dinainte stabilit. La vremea aceea lui O-Sensei ii spuneam “Hanshu” (範主). Iar Aikido se numea “Aiki Bujutsu”, daca imi aduc bine aminte. Apoi, cam in jurul anului Showa 18 (1943), numele artei s-a schimbat in Aiki Budo, iar mai apoi “Aikido” dupa razboi.

De ce a fost ales Aikido pentru a face parte din programa Kendai?

Au existat cateva discutii cu privire la arta care urma sa fie inclusa in programa, Karate sau Aikido. Am auzit ca pe atunci Katsuhiko Kakei (筧克彦) si Kiyoshi Hiraizumi (平泉澄) de la Todai (Universitatea din Tokio) au vazut o demonstratie cu O-Sensei la Hombu Dojo si au fost imediat convinsi sa il recruteze. Acestor lucruri le-a fost martor raposatul Kisshomaru Sensei, care era inca student pe atunci.

Si asa se face ca, printr-o imprejurare fericita, Aikido a devenit parte din programa obligatorie.

Initial Rinjiro Shirata trebuia sa predea, dar Shirata-san a fost chemat la arme asa incat a fost selectat Kenji Tomiki, care era deja in Manciuria si preda la Daito Gakuin (大同学院) si Kenpeitai (*憲平隊, “Politia Militara).

Cum erau lectiile de Aikido pe atunci?

Nu era nimic sistematic. O-Sensei arata o tehnica, iar apoi toti incercau sa repete ce a facut el.

Inseamna ca era la fel, nu-i asa? De vreme ce e o universitate, nu se acorda o atentie mai mare la anumite detalii?

Ei bine, cererea studentilor a fost “sa facem tehnicile ceva mai sistematic, pentru a le putea retine mai bine”, dar O-Sensei a raspuns “Nu incercati sa le retineti - uitati-le”. In ziua de azi as spune si eu la fel, dar pe atunci nu intelegeam, eram confuz. Pentru ca aceasta abordare era complet diferita de orice alta forma de educatie fizica. In orice caz, nici macar tehnicile nu aveau nume clare. (rade)

Adica nu aveati denumiri precum “Shiho-nage” sau “Irimi-nage”?

Imi amintesc ca am inceput sa folosesc aceste denumiri dupa ce le-am auzit la Sempai-ul meu, dar nu exista o conventie formala in acest sens. Denumiri precum “Muna-dori Ikkyo” pentru tehnici au fost stabilite dupa razboi. O persoana din Franta, pe nume André Nocquet, a devenit elev in Aikido, si era ingrjiorat ce se va intampla cand se va intoarce in Franta fara niciun fel de nume pentru tehnici, asa incat ne-am zis “Haideti sa luam o decizie oficiala” si am creat numele pentru tehnici. Pe langa asta, Kenji Tomiki sensei, care era Shihan, a avut si el niste dificultati. Fondatorul nu era intotdeauna prezent, doar din octombrie pana in noiembrie. Din acest motiv, Tomiki-san s-a gandit la o metoda de a preda Aikido ca Aiki-taiso, sau educatie fizica . Acest lucru a rezultat in sciziunea de dupa razboi…

O-Sensei se opunea acestor lucruri?

Da. Gandirea lui era “Aiki inseamna sa te unifici cu partenerul, nu ai cum sa te antrenezi singur”. Oricum ai lua-o, e greu sa iei o decizie, nu-i asa? Personal, m-am opus ideii de a transforma Aikido intr-un sport dominat de ideea de victorie sau infrangere, dar nu cred ca e neaparat un lucru rau daca ar exista niste forme ce pot fi practicate individual, ca in Taiji.

L-ati vazut vreodata pe Fondator antrenandu-se singur?

In ultimii ani de viata, se antrena cu bastonul, rotindu-l deasupra capului, o forma de Misogi individuala. Cred ca acesta era genul de antrenament pe care O-Sensei il facea singur. 

Asa cum vedem in vechiile fotografii, nu-i asa? Cum era Aikido-ul predat de Fondator in Manciuria in acea perioada?

Ei bine, tinand seama de contextul istoric, era vorba de tehnici care puteau fi folosite imediat intr-o situatie conflictuala. Specialitatile Aikido sunt tehnicile aplicate pe incheieturi sau loviturile directe (atemi), forme de atac la nvelul fetei. Datorita acestor lucruri a si devenit parte din programa. 

Ati fost invatat tehnici si lovituri directe chiar de catre Fondator?

Da, bineinteles. O lovitura rapida catre ochi, sau o lovitura in barbie cu podul palmei.

Care sunt elementele considerate importante de Fondator?

Dimensiunea non-conflictuala. In Aikido intri cu Irimi si lamuresti lucrurile intr-o singura clipa, fara sa te iei la tranta cu celalalt ca in Judo. Daca e vorba de Irimi-nage atunci il proiectezi pe celalalt, altfel daca lovesti cu podul palmei in momentul in care intri, s-a terminat. “Fara conflict, tii viata celuilalt in mainile tale” e o caracteristica speciala in Aikido.

Seamana cu principiile Riai ale sabiei.

Asta pentru ca O-Sensei a studiat atent tehnicile de sabie. Dupa razboi Kisaburo Osawa-san (大澤喜三郎) si altii au inceput sa invete Kashima Shinto-ryu (鹿島新當流). O-Sensei spunea “Ce ati invatat azi?”, apoi urmarea ce au facut elevii in acea zi si studia mai departe diferitele modalitati in care poti folosi sabia in Aikido. In perioada in care facea acest lucru, a survenit si trecerea sa la cele vesnice.

Intr-un interviu anterior ati afirmat ca ati vazut lucruri precum Sabia Sho-chiku-bai (松竹梅の剣 / “Sabia de pin-bambus-prun”) si Sabia Gogyo (五行の剣 / “Sabia celor cinci elemente”)…

Cred ca aceste lucruri treceau inca printr-o faza de testare. Saito-san din Iwama si Sadao Takaoka-san (高岡貞夫) din Wakayama au fost partenerii de practica ai lui O-Sensei in aceasta perioada de cercetare. Din acest motiv, in opinia mea sabia din Aikido este incompleta. Pana la urma, daca intri in conflict frontal cu cineva care tine o sabie in maini, vei fi spintecat. De aceea pe campul de lupta a fost observata eficienta faptului de a “decide soarta bataliei in clipa in care treci pe langa adversar fara conflict”.

Ce v-a impresionat cel mai mult in timpul antrenamentelor cu Fondatorul?

O-Sensei putea atinge spiritul unei persoane prin simplul fapt de a se misca. Acest lucru m-a impresionat profund. In clipa in care se misca, sclipirea din ochii lui se modifica. In acel moment, era altcineva. De asemenea, Kiai-ul sau – “Eii!” – imi amintesc o furnicatura reala pana jos in ombilic, atunci cand auzeam vocea sa. Iai-ul lui Hakudo Nakayama (中山博道) Sensei de asemenea era asa, ma gandesc ca era vorba de puterea concentrarii (*”shuchuryoku” / 集中力), intr-adevar avea un Kiai incredibil.

Va amintiti vreun lucru anume din ceea ce spunea O-Sensei?

“Irimi este Ichi-no-tachi, sabii care trec una pe langa cealalta. Tasneste inainte in clipa in care adversarul inspira, si aplica tehnica odata cu expiratia”, din ce imi amintesc. De asemenea, petreceam destul de mult timp practicand din suwari-waza si nu prea aveam ceea ce azi se cheama practica libera.

(*”Ichi-no-tachi” / 一之太刀 este prima din doisprezece tehnici predate in sistemul Kashima Shinto-ryu, si practic identica cu cea predata lui Morihiro Saito de catre Fondatorul Aikido Morihei Ueshiba).

Nu exista practica libera?

Faceam asta cand O-Sensei nu era prezent, dar se infuria daca afla asta, asa ca ne opream chiar inainte sa intre in dojo.

De ce?

Cred ca se gandea ca tehnicile vor fi pervertite daca le facem altfel cand nu era prezent.

Pe masura ce va ascult, am senzatia tot mai mult ca Aikido din timpul razboiului era format din “tehnici pentru a invinge adversarul” – destul de diferit de ce facem acum.

Cred ca si O-Sensei gandea la fel. Bineinteles, ii repugna ideea de a ucide adversarul. Sunt multe modalitati prin care poti fi victorios. Ucide adversarul si invinge, raneste adversarul si invinge, dar cred ca aceste modalitati erau inferioare din punctul lui de vedere. 

Deci idealul ar fi de a invinge fara a rani adversarul?

Nu. “Fara conflict, victorios din prima clipa”, devenind una cu universul, una cu partenerul, adversarul dispare - aceasta este conditia ideala pe care o urmarea O-Sensei prin Aikido.

Aspectul conflictual dintre adversari dispare.

O-Sensei era adeptul unei scoli Shinto, numita Omoto-kyo, in care se spune: “Calea martiala a zeilor nu ucide” (“jinbu fusatsu” / 神武不殺). Cu toate acestea, la vremea respectiva nu putea spune asa ceva. La universitate se cereau tocmai tehnici capabile sa ucida, bineinteles cu atat mai mult la Politia Militara (憲平隊) trebuia predat un Aikido menit sa puna la pamant adversarul. Din acest motiv, cand m-am repatriat dupa razboi si l-am reintalnit pe O-Sensei, care lucra pe camp la Iwama, el a spus “Am fost mustrat de catre zei. Mi-au spus sa iau totul de la capat! Calea martiala care ucide este interzisa!”

Dupa parerea dv., Fondatorul dinainte de razboi era diferit fata de cel de dupa?

Complet diferit. Nu e vorba ca el ca om s-ar fi schimbat radical, dar tehnica lui a devenit mai rotunda. Cand l-am cunoscut, avea 55-60 de ani, inca avea putere fizica si putea abuza de ea. Nu avea acele miscari asemanatoare dansului, din ultimii sai ani de viata. La fel ca in Shodo, cand treci de la un scris colturos la unul semi-cursiv, iar apoi la unul complet rotund (楷書・行書・草書), tehnica lui s-a perfectionat treptat. Persoana care demonstreaza tehnica cea mai apropiata de ceea ce facea O-Sensei in anii Showa 15 sau 16 (1940-1941) e probabil Gozo Shioda-san, scoala Yoshinkan. Pana la urma fiecare e diferit, depinde de perioada petrecuta impreuna cu O-Sensei. In anii din urma atinsese culmile spirituale si miscarile sale au devenit rotunde.

Cand scoala era in vacanta am auzit ca dv. va intorceati in Japonia si stateati la Hombu Dojo.

Asta pentru ca dupa ce treceam pe la cimitir, nu mai ramanea nimic altceva de facut. (rade) Pe atunci studentii puteau sta la Dojo gratuit, daca isi puteau procura orezul necesar.

Cine mai statea la Dojo pe atunci?

Era perioada in care elevii directi de la Hombu au fost chemati la arme, asa incat nu erau prea multi oameni acolo. Majoritatea au murit. Minoru Hirai-san (平井稔 / Fondatorul Korindo Aikido) se ocupa de chestiuni administrative, iar printre uchi-deshi era Matsumoto-san si Dr. Kenzo Futaki (二木謙三 / Fondatorul Misogi no Renseikai), care venea zilnic la Hombu. Futaki-san ma trezea in fiecare zi la 5:30 si participam impreuna la antrenamentul de dimineata cu O-Sensei.

Sunteti norocos pentru sansa de a va fi antrenat direct cu O-Sensei.

Da, sunt, dar antrenamentul de la Aikikai Hombu era diferit de cel de la Kendai.

In ce sens?

Practic, antrenamentul de la Kendai era condus de catre Tomiki Sensei, asa incat antrenamentul includea numeroase elemente de educatie fizica, in faptul de a fi prins cu putere si de a scapa mai apoi. In plus, erau multi practicanti la antrenament, asa incat ne antrenam pe rand. Cu toate acestea, cand am facut ukemi dupa ce am fost aruncat de catre O-Sensei la Hombu m-am gandit “Ah, e cu totul altceva”.

Care era continutul antrenamentului?

El preda si la sediul Politiei MIlitare , asa incat evident ca erau si tehnici severe. Cu toate acestea, nici aceste tehnici nu dadeau impresia de duritate. Simteai ca plutesti si apoi erai aruncat.

Vorbiti de o anume moliciune a tehnicii?

Nu. O-Sensei spunea “Nu e bine sa fii moale! In Aikido ‘acceptarea’ (素直さ) este importanta. A fi moale si a il accepta pe celalalt sunt doua lucruri diferite.”

Sunt cuvinte insemnate, nu-i asa?

In final, daca nu il accepti pe celalalt, nu ai cum sa devii una cu el. Cred ca si Judo era la fel la origine. In Budo trebuie sa ai flexibilitatea de a fi precum o salcie in bataia vantului, receptiv si curgator.

Deci nici in perioada asa numitei “scrieri colturoase” nu exista senzatia duritatii unui conflict?

Evident, nu puteam face acest lucru de la bun inceput, totul a devenit mai fluid dupa ce duritatea conflictului a fost digerata. Candva, o mama si-a adus fiica la O-Sensei si a intrebat “Acest copil este total neputincios, credeti ca poate face Aikido?” O-Sensei a raspuns “Betisoare poate sa ridice? Daca poate ridica betisoarele cu care mananca, poate face si Aikido”.

Ce alte amintiri mai aveti?

Ei bine, ceea ce nu inteleg nici pana in ziua de azi, este senzatia pe care mi-o dadeau incheieturile lui. Cand il prindeai de incheieturi, aveai senzatia ca plutesti. Cand faceam kokyu-ho, chiar daca il prindeam cu toata puterea, era ceva complet diferit. Senzatia aceasta ramane in continuare un mister pentru mine.

O senzatie de moliciune?

Nu, era altceva decat moliciune. Era un fel de forta elastica, si desi eu eram cel care il prindea, aveam senzatia ca eu sunt prins…

“Desi dv. prindeati, aveati senzatia ca sunteti prins”?

O-Sensei mi-a spus “In Aikido, chiar daca exista o deschidere in adversar, nu te grabi sa sari in ea”. Se spune ca samuraii de pe vremuri nu afirmau ca “am fost taiat”, ci mai degraba “l-am facut pe celalalt sa taie”. Aikido e la fel – nu mana mea este prinsa, eu il determin pe celalalt sa imi prinda mana. Tehnica e la fel, il faci pe adversar sa atace si apoi il poti controla.

E la fel cu “Go-no-sen” (後の先)?

Nu, e diferit. La prima vedere, ai zice ca este “Go-no-sen”, dar O-Sensei ne-a spus “Nu poti diviza viteza de reactie in trei parti (“Sen-sen-no-sen” / 先先の先, “Tai-no-sen” / 対の先, “Go-no-sen” / 後の先). Acest lucru e pernicios in Aikido. Nu exista decat o singura atitudine corecta in Aikido, sa preiei initiativa de la inceput.” E dificil de explicat. Starea ta interioara e diferita. “De aceea”, mi s-a mai spus, “in Aikido nu exista atac, nu e necesar.” Deci, in opinia mea, in aparenta e vorba de “Go-no-sen”, dar ceea ce simti reflecta mai degraba “Sen-sen-no-sen”.

Cred ca pot sesiza nuanta, dar e dificil de inteles, nu-i asa?

Desigur. De vreme ce practicam de copil Kendo, mi-a venit destul de greu sa depasesc obiceiul lui “Sen-no-sen”. La un moment dat eu si Nao Sonoda-san (園田直), care lucra la Ministerul de Externe, ne-am dus la Fondator si l-am intrebat, “Deci pana la urma Go-no-sen nu prea ne ajuta in Aikido?”, iar el ne-a mustrat, spunand “De cand faceti prostia asta?” (rade)

In orice caz, de pe vremea studiilor din Manciuria pana in prezent, practicati Aikido de foarte mult timp.

Da, aproape saptezeci de ani. Datorita studiilor mele lingvistice am reusit sa supravietuiesc armatei si deportarii in Siberia, multi insa nu au supravietuit.

V-as putea intreba din nou despre calitatile pozitive din Aikido?

E ceva diferit de sporturi, dincolo de castig sau pierdere, e o metoda de a forja sinele, unitatea dintre trup si spirit. Budo nu e doar o metoda de a-ti misca corpul. In definitiv, e vorba de viata sau moarte, si felul in care le privesti pe acestea. “Ce este moartea?” “De ce te-ai nascut pe acest pamant, incotro te indrepti?” Sunt intrebari la care nici filosofia nu poate raspunde satisfacator. Aikido este o Cale Martiala care include si intrebari de acest gen.

Exista in prezent o initiativa de a introduce Budo in programa scolara.

Asa este. Ramane doar intrebarea, “Cine are sa predea?” Oamenii de stiinta de la Ministerul Educatiei au plasat Budo de la bun inceput cu o treapta mai jos decat dansul. (rade)

Vorbiti serios?

In trecut, exista educatia spiritului, a intelectului, a laturii fizice, si a moravurilor (気育、知育、体育、徳育) – educatia spiritului si a moravurilor se facea prin Budo. Sunt mame care vor ridica din spranceana la gandul unei metode de educatie martiale, precum Budo, dar nu e chiar asa. Budo si-a asumat un rol important in cizelarea noastra ca fiinte umane. Din acest motiv mi-ar placea ca revista Hiden sa ajute la popularizarea Budo si promovarea modelului ideal al “Caii duble, a eruditiei si artelor martiale” (“bunbu ryodo” / 文武両道). Chiar si acum le spun elevilor mei ca Budo inseamna de fapt sa pretuiesti fiecare clipa, fiecare intalnire ca si cum ar fi ultima, pentru ca aceasta clipa nu se va intoarce niciodata - “Aceasta e ultima clipa. Acesta e sfarsitul.” De asemenea ii mai invat sa se gandeasca la concepte precum “Shu-Ha-Ri” (守・破・離).

Acest tip de educatie inca mai exista pe vremea cand ati fost crescut.

Bineinteles, in parte tocmai datorita vremurilor respective. Sunt multe lucruri de valoare care au fost cultivate in acea perioada. Pe acestea as vrea sa le transmit generatiilor viitoare.

Gekkan Hiden, ianuarie 2008

Traducere din japoneza de Christopher Li

Si din engleza in romana de Daniel Forga